vineri, 15 martie 2013

Firme românești prezente la Târgul Internaţional de mobilă KIFF 2013

13 companii românești din industria mobilei participă la Târgul Internaţional de mobilă KIFF 2013 ce are loc în perioada 13-16 martie 2013 în centrul expoziţional ExpoPlaza din Kiev.
WWW.EUROVALCEA.RO
ExpoPlaza   România participă la această importantă manifestare internaţională pentru a X-a oară consecutiv, devenind astfel o participare tradițională, așa cum este și exportul de mobilă pe  piața ucraineană. Standul Național al României, organizat de Ministerul Economiei împreună cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, se află în Pavilionul I al complexului expozițional și are o suprafață de 400 mp, pe care, sub brand-ul sectorial de mobilă «Style, Comfort, Durability – Romanian Furniture», îşi expun produsele urmatoarele companii: Kidcity Distribution, CAPITOL IMPEX, CESIMEX, GLC Mob Arad, MOBEX, Mobila DALIN, Mobilux,SIMEX SA, SIMEX GROUP, Nord Simex, TERRA CONSTRUCTII, YANG INTERNAŢIONAL, Transylvanian Artwork Deco.
   Mobilierul expus de firmele românești la târgul KIFF 2013 este, în cea mai mare parte, mobilier clasic și de artă, realizat din lemn masiv de specii valoroase, cu prelucrări complexe de cea mai mare finețe. Finisajele sunt realizate cu materiale ecologice, iar accesoriile sunt asortate cu designul si culorile produselor. Gama de produse expuse este diversă și se compune din dormitoare, camere de zi, sufragerii, biblioteci, mobilier tapițat, mobilier pentru copii, dar și produse de design interior.

citeste TOT articolul - CLICK aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu