miercuri, 13 martie 2013

Sindicaliștii de la USG au cerut sprijinul lui Emilian Frâncu - primarul Râmnicului

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, i-a întâmpinat în faţa Primăriei marţi seară pe protestatarii de la USG care se aflau în a doua zi de manifestaţii publice, după pichetarea Prefecturii de la începutul săptămânii.
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
   În cuvântul său, liderul sindicatului ”Sodistul”, Adrian Mugioiu, a recunoscut sprijinul primit, în repetate rânduri, de la Emilian Frâncu, atât în calitate de parlamentar, cât şi de când a fost ales primar al municipiului. În intervenţia sa, edilul-şef le-a mulţumit în primul rând sodiştilor pentru că au reprezentat şi reprezintă un ”factor de stabilitate” pe Platforma Chimică, apreciind că de buna funcţionare a SC USG – CIEH SA depinde economia întregului judeţ.
   Primarul Frâncu şi-a mai exprimat sprijinul pentru doleanţele sindicaliştilor şi a răspuns pozitiv invitaţiei adresate de liderul sindicatului ”Sodistul” de a participa miercuri la discuţiile din Comisia de Dialog Social de la Prefectură, unde să pledeze cauza muncitorilor de la USG.

citeşte TOT articolul - CLICK aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu